Extract purificat de rasina Mumie cu propolis – 60 tablete

Răşina Mumie: În medicina antică, răşina Mumie era considerată unul dintre cele mai complexe şi eficiente produse medicinale. Cunoscutul filosof şi medic Avicenna (980-1037) a denumit această răşină “un produs medicinal perfect şi extrem de complex” (Canon al Ştiinţei Farmaceutice). De aproximativ 3000 de ani răşina Mumie este utilizată cu succes în peste 50 de afecţiuni în Tibet, Nepal, Iran, India, Siberia, Asia Centrala, Afganistan. Hipocrate (460-377 i.Hr.), Aristotel (sec. IV i.e.n), Galen (sec. al II-a), Avicenna (sec. al X-lea), Beruni (sec. al X-XI-lea), Muhammed Arzni (1735), Muhammed Shirazi (1762), Sadik Razavi (1885) şi mulţi alţii au folosit cu succes produsul Mumie în afecţiuni precum: fracturi costale, artrita, gastrite, ulcer, afecţiuni ale tractului gastro-intestinal, astm, bronşită, afecţiuni ale sistemului nervos, impotenţă, sterilitate, afecţiuni ale sistemului cardiovascular etc. În capitolul 90 al tratatului tibetan medicinal GYU-SHI (sec IX. e.n.), care e considerat baza medicinei tibetane, răşina Mumie e considerată ca fiind cel mai eficient remediu în întinerirea şi regenerarea corpului fizic (în această direcţie există un proverb oriental: “rasina Mumie ne prelungeşte viaţa şi ne salvează de la moarte”), iar într-unul din comentariile la tratatul GYU-SHI, răşina Mumie este numită “nectarul celor 5 elemente fundamentale ale naturii: pământ, apă, foc, aer şi eter”. În perioada moderna, s-au efectuat numeroase studii şi aplicaţii, cu rezultate mai mult decat surprinzătoare, în diverse laboratoare şi spitale din Kyrgyztan, Rusia, Turcmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan, de către profesori universitari şi doctori în ştiinţe medicale, precum Sakirov, Altamasev, Abdurahmanov, Kozlovskaya, Korciubekov ş.a. Unii savanţi au ajuns la concluzia că răşina Mumie este chiar mai puternică decât ginsengul ca efect de energizare, regenerare şi de mărire a potenţei sexuale. Iata doar cateva dintre experimente realizate cu rasina Mumie: Abdurahmanov (1970) a testat proprietăţile curative ale răşinei Mumie la 12 bolnavi de colită cronică. S-a administrat câte o doză de 0,2 gr. o dată pe zi timp de 10 zile la rând. Simptomele de bază ale afecţiunii au dispărut în majoritatea cazurilor după 4-5 zile, iar în celelalte cazuri după 10 zile de administrare. T. M. Shamshina şi S. I. Ghershkalov (1969) au testat răşina Mumie în cazul unor defecte ale ţesutului organelor sexuale feminine (răni pe colul uterin şi pe pereţii vaginali). Pe suprafaţa afectată s-a pus un tampon înmuiat în soluţie cu Mumie. După o zi rana se curăţase foarte bine, iar după 3-4 zile era complet curată. Începând cu ziua 5-6 s-a observat un început de epitelizare. Cura a mai durat timp de 6-10 cicluri. În cazul tuturor bolnavilor refacerea completă a pielii s-a petrecut la sfârşitul a 2-3 săptămâni. Prof. V. I. Kozlovskaya, doctor în ştiinţe medicale, a utilizat răşina Mumie pentru bolnavi ce sufereau de afecţiuni ale nervilor periferici din sistemul locomotor, respectiv: radiculită, nevrodermită, plexită, nevralgie. Cura s-a făcut sub formă de masaj cu soluţie de răşina Mumie timp de 3-5 minute, aplicat asupra părţilor afectate ale corpului. S-a observat că după masaj a scăzut senzaţia de inflamaţie a muşchilor, a dispărut senzaţia de durere şi mâncărime, iar toate celelalte simptome ale afecţiunii respective au dispărut în primele 3-5 zile ale tratamentului. La finalul curei s-a constatat refacerea completă a bolnavilor. În armata rusă, în cadrul unui program de pregătire fizică, s-a observat că extractul de răşină Mumie are ca efect creşterea masei musculare cu 10%, mărirea capacităţii de efort cu 25% şi scurtarea perioadei de refacere cu până la 30 %. În noiembrie 2006 s-a descoperit de către savanţii de la Institutul de Chimie “I. V. Nikitin” din Tadjikistan, că răşina Mumie conţine în stare naturală amnezină – o substanţă care are o puternică acţiune neuroleptică, folosită frecvent în tratarea afecţiunilor psihice. Această substanţă se obţinea doar pe cale artificială şi era general acceptat faptul că nu există în stare naturală. Cercetările asupra acestui dar al naturii continuă. PROPOLIS Propolisul, prezent pe Terra de aproximativ 80 de milioane de ani, este un produs de digestie al albinelor şi este cules de pe mugurii de plop şi de arin, de pe frunzele, mugurii şi scoarţa coniferelor şi a plopilor, a salicaceelor (salcii) şi a prunilor. Producerea lui este concomitentă cu cea a mierii şi se realizează de către albine specializate. Produsele răşinoase recoltate de albine de pe speciile mai sus enumerate sunt amestecate de albine cu secreţii salivare şi ceară. Propolisul se prezintă sub o formă solidă, cu aspect de răşină şi o culoare care variază între negru, maro şi verde. În compoziţia propolisului intră: derivaţii flavonici (flavonoidele),  cid feluric (activ contra germenilor Gram pozitiv şi Gram negativ), ceruri, aminoacizi, polen, balsamuri, fermenţi, microelemente: fier,  cupru, aur, magneziu, calciu, zinc, mangan, crom, nichel, cadmiu, vanadiu, wolfram, cobalt, stronţiu, siliciu, molibden, arsen, staniu, aluminiu, iridiu, substanţe antibiotice, răşini, acizi aromatici, acizi. Conţine toate vitaminele cunoscute, cu excepţia vitaminei K. În 1947, la Institutul Veterinar din Kazan, doctorii în medicina Bauman şi Kivalkin au demonstrat ştiinţific că propolisul are o puternică acţiune antimicrobiană. Din studiile doctorului Kivalkin (1967, 1978) a reieşit că propolisul activează procesul de coagulare a sângelui şi creşte semnificativ numărul de gamaglobuline în sânge, proteine ale plasmei sangvine ce aparţin familiei imunoglobulinelor (anticorpi), utilizate în terapeutică pentru a întări o imunitate deficientă. Majoritatea microorganismelor nu dezvoltă rezistenţă la propolis (doctor Popravko A.C.). Propolisul are ca efect eliminarea rapidă a ţesuturilor necrotice, facilitează epitelizarea, stimulează fagocitoza care se ştie că este cel mai prompt mecanism de apărare a organismului şi constă în capacitatea fagocitelor de a îngloba molecule nonself sau alterate, virusurile şi celulele străine şi de a le distruge prin procese enzimatice de digestie intracelulară. Acţiunea terapeutică a propolisului este determinată de natura substanţelor care-l compun şi este antibacteriană, antibiotică, cicatrizantă, imunologică şi antispastică. Derivaţii flavonici (flavonoidele) din propolis au foarte multe calităţi curative, de la acţiunea asupra capilarelor, asupra permeabilităţii şi fragilităţii de sânge (le conservă integritatea), cu efect vasodilator şi hipotensiv. De asemenea, flavonoidele au acţiune benefică asupra aparatului digestiv: fluidifică bila, antimicrobian digestiv în enterite şi colite, asupra sistemului endocrin: tiroidă, pancreas, suprarenale etc. Printre efectele curative ale flavonoidelor se numără şi: prevenirea fenomenelor de aterosleroză cerebrală, precum şi a accidentelor cerebrale; efect benefic în varice, edeme, arsuri; recomandat în fenomene de tulburare ale circulaţiei membrelor inferioare; scăderea tensiunii arteriale; benefic în purpură, echimoze; contribuie la scăderea colesterolului. Acidul feluric care se găseşte în propolis are acţiune antibacteriană – bactericidă şi bacteriostatică – şi aglutinantă, calităţi utile în tratarea rănilor greu vindecabile. Propolisul este activ în infecţiile cu stafilococi şi cobacili; prin aceasta el contribuie la refacerea rapidă a rănilor, a plăgilor, a afecţiunilor căilor respiratorii, ale aparatului digestiv, ale ochilor, ale prostatei şi face să crească sensibilitatea microbilor faţă de antibiotice. Pentru acţiunea sa antivirală propolisul este de asemenea indicat în hepatită, zona Zoster şi herpes. Studiile moderne  privitoare la proprietăţile acestui preparat natural i-au uimit pe oamenii de ştiinţă: nu mai puţin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite, 30 de tipuri de virusuri (incluzând şi varietăţile lor) sunt distruse de către propolis, care este cel mai puternic produs naturist antiinfecţios cunoscut. Eficienţa sa a fost demonstrată în cel putin 200 de afecţiuni. Din cercetările Universităţii din Columbia, SUA, a reieşit că propolisul poate preveni sau întârzia apariţia şi proliferarea anumitor tipuri de celule canceroase. De exemplu, doctor în  medicina Chinthalapally V. Rao, de la Fundaţia Americană de Sănătate (American Health Foundation) din Valhalla, statul New York, a demonstrat că acizii cafeici prezenţi în propolis şi miere pot preveni cancerul de colon. (Cancer Research, Sept.15, 1993). Cercetătorii chinezi au demonstrat că acizii sinapici, izoferulici şi cafeici din propolis inhibă apariţia şi proliferarea lui staphylococcus aureus sau stafilococul auriu, care printre altele provoacă infecţii grave ale organismului, otrăvirea sângelui şi un anumit tip de pneumonie (Qiao Z, China Journal of Chinese Materi Medica, Aug.1991). Dintr-un alt studiu stiinţific a reieşit că propolisul inhibă activitatea anumitor tipuri de streptococci care provoacă carii dentare. Cercetătorii japonezi au efectuat un experiment în care la 2 grupuri de copii li s-a administrat o dietă normală, în paralel copiilor din grupul 2 li se administra şi propolis. În finalul experimentului s-a constatat că la copiii din grupul 2 s-au dezvoltat mult mai puţine carii. (Ikeno K, Caries Research, 1991). Un studiu publicat în „Journal of Ethnopharmacology“, Ianuarie 1994, remarca că unii din fenolii antioxidanţi din propolis actionează similar vitaminei E, în timp ce potrivit unui alt studiu „Drugs Under Experimental and Clinical Research“, 1993, s-a demonstrat că propolisul are proprietăţi antinflamatorii şi că acesta poate preveni formarea cheagurilor de sânge.